Monday, November 30, 2015

Comisia Europeană a aprobat ajutorul suplimentar pe care Guvernul de la Atena îl va acorda celui mai mare grup bancare elen, Piraeus, pe baza planului de restructurare modificat, realizat după publicarea rezultatelor testelor de stres derulate de Banca Centrală Europeană, transmite Reuters, citată de Agerpres.  BCE a estimat că necesitățile de capital ale Piraeus Bank se ridică la 4,93 miliarde de euro. Din această sumă, banca a obținut 1,94 miliarde de euro de la investitorii privați iar autoritățile de supervizare au aprobat noi acțiuni de majorare a capitalului, în valoare de 271 milioane de euro. Restul de 2,72 miliarde de euro va fi acoperit de Guvernul elen, care va primi în acest scop bani de la fondul de salvare al zonei euro (ESM).  „Comisia Europeană a aprobat ajutorul suplimentar de stat de 2,72 miliarde de euro către Piraeus Bank, în conformitate cu legislația UE privind ajutorul de stat, pe baza planului de restructurare modificat”, se arată în comunicatul instituției.  Necesarul de capital al băncilor din Grecia se ridică la 14,4 miliarde de euro (15,9 miliarde de dolari), potrivit scenariului negativ al testelor de stres anunțat recent de Banca Centrală Europeană, și la 4,4 miliarde de euro, conform scenariului de bază. Multe dintre băncile grecești sunt deținute de stat și mai au doar puțini acționari privați.  Cele patru mari bănci grecești - National Bank of Greece, Piraeus Bank, Alpha Bank și Eurobank –au o prezență importantă și pe piața bancară din România.

No comments: