Preşedintele ceh Milos Zeman, cunoscut pentru poziţiile sale anti-imigranţi, a declarat că integrarea musulmanilor în societate în Europa este 'practic imposibilă', relatează France Presse. "Experienţa unor ţări din Europa Occidentală unde există ghetouri şi sate excluse arată că integrarea comunităţii musulmane este practic imposibilă", a declarat preşedintele Zeman într-o înregistrare video publicată duminică pe site-ul cotidianului de mare tiraj Blesk. "Să-i lăsăm să îşi trăiască propria cultură în ţările lor şi să nu îi ducem în Europa, altfel se va termina ca la Koln", a adăugat el, făcând referire la violenţele împotriva unor femei în noaptea de Anul Nou în acest oraş din centrul Germaniei. "Integrarea este posibilă în cazul unor culturi similare, iar similitudinile pot varia", a adăugat el, subliniind că unele comunităţi ne-musulmane, precum cea ucraineană sau cea vietnameză, s-au putut integra în societatea cehă. În vârstă de 71 de ani, Zeman, preşedinte de stânga, primul şef de stat ales prin sufragiu universal în Cehia, şi-a exprimat în mai multe rânduri opoziţia faţă de primirea de imigranţi în Europa. Potrivit preşedintelui ceh, confreria Frăţia Musulmană din Egipt se află în spatele actualului val de imigranţi care folosesc mijloace financiare "venite dintr-un anumit număr de state", pentru "a prelua progresiv controlul asupra Europei". La sfârşitul lunii decembrie, în mesajul său de Crăciun, preşedintele ceh a calificat drept 'invazie organizată' actualul val migrator, invitându-i pe tinerii imigranţi din Siria şi Irak "să pună mai degrabă mâna pe arme" pentru a lupta împotriva grupării jihadiste Statul Islamic (SI). Conform cifrelor ONU, peste un milion de imigranţi au ajuns în Europa în 2015, fugind de conflicte armate din Afganistan, Irak şi Siria.
No comments:
Post a Comment